RTWEB: site-uri care nu seamănă cu ale nimănui

Studio de web design și reclame din Satu Mare. Lucrez singur, cu maximum trei proiecte în paralel, așa că vorbești direct cu omul care îți face site-ul. Prima variantă e gata în 10 zile.

Servicii

  • Website Design (de la 2.500 lei)

    Structura și felul în care arată site-ul, pornind de la ce vinzi și cui. Fiecare decizie are un motiv pe care ți-l pot explica.

  • Website Development (prima variantă în 10 zile)

    Cod curat, pe domeniul tău, fără platforme care te țin ostatic. Se încarcă instant și poate fi preluat oricând de altcineva.

  • E-commerce (de la 3.200 lei)

    Magazin pe Shopify, cu plata la livrare, pixeli instalați și politici conforme. Gata de vândut din prima zi.

  • Mentenanță (150 lei pe lună)

    Găzduire, backup și monitorizare. Treizeci de minute de modificări incluse lunar, plus un raport scurt.

  • Reclame (de la 700 lei pe lună)

    Campanii pe TikTok, Meta, Google și ChatGPT Ads. Strategie, structura conturilor, măsurare și raport lunar.

Prețuri

  • Site de prezentare: de la 2.500 lei

    Durată: 1–2 săptămâni. Design custom, până la 5 pagini, textele scrise de mine, adaptare pentru mobil, formular de contact, Google Analytics și Search Console, SEO și GEO (Google și ChatGPT), găzduire gratuită 3 luni.

  • Magazin online Shopify: de la 3.200 lei

    Durată: 10 zile. Setup Shopify complet, design custom, până la 20 de produse, plăți, livrare și ramburs, TikTok și Meta Pixel, politici ANPC și GDPR, SEO și GEO, training.

  • Site cu sistem de rezervări: de la 4.500 lei

    Durată: 3–4 săptămâni. Rezervări direct de pe site, la orice oră, confirmare automată pe email, calendar cu programul tău, panou de administrare, SEO și GEO. Potrivit pentru saloane, cabinete și ateliere.

  • Mentenanță: 150 lei pe lună

    Durată: lunar. Găzduire, backup și monitorizare, 30 de minute de modificări incluse lunar și un raport scurt. Sau 150 lei pe oră, doar când ai nevoie.

Servicii separate

  • Management campanii TikTok, Meta, Google, ChatGPT: de la 700 lei pe lună
  • Redesign site existent: de la 1.200 lei
  • Optimizare viteză și SEO tehnic: de la 800 lei
  • Consultanță: 150 lei pe oră

Proiecte

  • Fușle Security, Site de prezentare

    Firmă de pază din Satu Mare, activă din 1993. Structura pornește de la ce întreabă clientul înainte să sune: ce servicii acoperă, cât de repede ajunge echipajul, cine răspunde noaptea.

    fuslesecurity.ro
  • BabyHalo, Magazin online

    Magazin de produse pentru bebeluși: selecția produselor, textele, checkout-ul cu ramburs și reclamele. Peste 300 de comenzi în primele trei luni.

    babyhalo.ro
  • AyannaDoll, Magazin online

    Magazin cu un singur produs handmade, cusut în România. Toată pagina e construită în jurul unui gest: tricoul care se schimbă.

    ayannadoll.ro

Întrebări frecvente

Cine lucrează efectiv la site-ul meu?

Eu. De la prima discuție până la lansare. Nu există account manager, nu se pasează proiectul mai departe și nu afli abia la final cine l-a făcut.

De la ce buget pornesc proiectele?

Un site de prezentare pornește de la 2.500 lei, un magazin online de la 3.200 lei. Sub pragurile astea nu iese o lucrare pe care să o pun în portofoliu, așa că prefer să spun direct de la început.

Cât durează?

Între una și două săptămâni pentru un site de prezentare, în funcție de cât de repede primesc conținutul. Lucrez cu maximum trei proiecte în paralel, deci termenul pe care ți-l dau e cel real.

Ce trebuie să pregătesc înainte să începem?

Ce vinzi, cui vinzi și ce te diferențiază de concurență, plus pozele pe care le ai. Textele le scriu eu și sunt incluse în preț, după ce știm ce structură are site-ul. Dacă nu ai logo, ți-l pot face tot eu.

Ce se întâmplă după lansare?

Primele treizeci de zile de ajustări sunt incluse. După, poți lua un abonament de mentenanță sau mă poți contacta punctual când ai nevoie de modificări.

Cine plătește domeniul și găzduirea?

Domeniul se plătește separat, de client. Găzduirea e gratuită în primele 3 luni, apoi costă 100 lei pe lună sau e inclusă în mentenanța de 150 lei pe lună.